duminică, 26 februarie 2012

Si, cum rămâne cu literatura?

Toţi cei ce mă cunosc ştiu că sunt o pasionată de literatură. Mulţi cred că aşa m-am născut însă, este o abilitate pe care o dobândeşti. Într-o societate unde accentul este pus pe televiziune şi nu pe carte/cărţi, eu sunt un outsider. Am tot stat şi m-am întrebat când lectura nu a mai devenit o necesitate, un hobby sau una dintre activitaţile noastre zilnice, ci mai degrabă o obligaţie, un chin, o raritate. Văd în jurul meu sute de copii hipnotizaţi de televiziune, dar nici măcar unul de cărţi. Cum ne-am permis noi, o societate totuşi dezvoltată, să se întâmple asta? Oare atâta timp cât dai bine la ochi, nu mai contează ce scoţi pe gură sau ai în cap? Nu putem pretinde de la cei mici să fie educaţi, ci noi trebuie sa îi ajutăm să se dezvolte din toate punctele de vedere. Nu trebuie să fi părinte ca să ajuţi la dezvoltarea unui copil. Totuşi, ei nu întorc ochii spre părinţii lor când caută exemple, noi suntem primii vizaţi şi noi ar trebui să facem ceva. Mie una, mi-e milă. Mi-e milă că sunt poate sute sau chiar mii de copii care nu vor cunoaşte niciodată gustul pentru lectură, nu vor şti niciodată ce înseamnă să ai o imaginaţie bogată, nu vor cunoaşte poveşti de dragoste perfecte şi eroi demni de urmat. La urma urmei, orice ar spune ceilalţi, eu ştiu că sunt un om bogat. Citesc şi iubesc să citesc, iubesc cărţile şi tot ce au ele de oferit şi vreau să aud asta şi de la generaţia viitoare. Pot doar să sper că cititorii nu sunt o specie pe cale de dispariţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu